Ateliere de informare si instruire a fermierilor de pe ambele maluri ale Nistrului

Saptamina trecuta in raioanele Floresti, Soroca si Causeni  AO „CUTEZATORUL” a organizat si desfasurat ateliere de instruire a fermierilor in domeniul agriculturii ecologice si consumului de produse organice.  Atelierele au fost organizate in colaborare cu formatorii Mihai Gutium (raionul Floresti), Maria Marchitan (Soroca), Lidia Jubea (Causeni), pregatiti in cadrul a doua trainguri de formare in domeniul producerii, certificarii si comercializarii productiei agroalimentare ecologice. 

        La evenimente au participat 16 fermierii din raionul Floresti, 16 din Soroca si 27 din raionul Causeni, care au fost informati despre deosebirile intre agricultura ecologica, biologica, organica si conventionala, avantajele si beneficiile agriculturii organice asupra dezvoltarii rurale. Un subiect aparte a fost pasii care trebuie sa-i intreprinda fermierii interesati pentru a se include in procesul de producere, certificare, comercializare a productiei agroalimentare ecologice si activitatii cu consumatorii. Daca in raioanele Floresti si Soroca au participat, in mare masura, fermieri cu experienta si o virsta mai inaintata, in raionul Causeni peste 50 % din fermieri au fost tineri pina la 30-35 de ani, fiecare al patrulea- era femeie. Din 16 participanti la atelierul din raionul Soroca, 7 au fost femei.

        Atelierele au fost organizate in cadrul proiectului "'Prin comunicare si cooperare pentru o viata mai buna", sustinut financiar de Uniunea Europeana, prin Programul "Sustinerea Masurilor de Promovare a Inrederii" si implementat de PNUD  Moldova.

        Concomitent astfel de seminare se desfasoara si pe malul sting al Nistrului.

11 februarie 2017