Implementarea proiectului "Transparenta - oxigenul democratiei"

Proiectul a generat rezultate concrete

Se apropie de final proiectul “Transparenta - oxigenul democraţiei”, implementat de Asociaţia „CUTEZĂTORUL” prin Programul de Granturi Mici pentru Susţinerea Iniţiativelor Democratice, finanţat de Ambasada SUA în Republica Moldova.   .  
     Pornind de la scopul proiectului de a  contribui la sporirea nivelului de transparentă a administraţiei publice locale si instituţiilor publice din oraşul Făleşt, activităţile proiectului au fost, în mare parte, organizate în parteneriat cu primăria oraşului şi Asociaţia Autorităţilor Publice Locale “Rural Nord”. 
         În cadrul desfăşurării proiectului respectiv s-a constatat că legătura dintre cetăţeni, primărie şi aleşii locali ai or. Făleşti este încă firavă, iar o bună parte din populaţie, nu este informată cu principiile activităţii APL, elaborării, adoptării şi executării bugetului oraşului, nu este implicată în procesele de monitorizare a activităţii APL şi guvernare a urbei.
          Este îmbucurător faptul că interesul categoriilor susnumite faţă de activităţile proiectului a fost mare. Spre exemplu, la trainingul cu reprezentanţii ONG- urilor au participat 23 persoane, organelor APL- 21 persoane, la masa rotundă- 30 persoane, la adunările informative- 92 persoane. 
        În scopul facilitării şi ridicării nivelului de informare al cetăţenilor şi implicare a lor în procesul de elaborare, adoptare şi executare a deciziilor în incinta primăriei a fost lansat Ghişeul Cetăţeanului, organizate adunări informative, dezbateri publice cu locuitorii oraşului. În cadrul proiectului au fost editate şi distribuite 1800 de pliante informative şi 2000 de buletine informative „Comunitatea”.
În ajutorul cetăţenilor la solicitarea informaţiei de interes public, depunerea sugestiilor şi propunerilor privind activitatea APL  vin şi Linia telefonică „fierbinte”, lansată în incinta Ghişeului Cetăţeanului, Cutia poştală pentru propunerile parvenite de la cetăţeni.
În cadrul dezbaterilor publice la care a participat şi primarul oraşului Făleşti, membrii grupului de implementare a proiectului, s-a demonstrat că cetăţenii, dacă sunt informaţi, nu sunt chiar atît de indiferenţi de soarta urbei. Spre exemplu, la dezbaterile publice din regiunea centru a oraşului, la care au participat peste 20 de cetăţeni, 8 din ei au intervenit cu diferite propuneri, sugestii, critici la adresa autorităţilor despre problemele cu care se confruntă si care necesită o soluţionare urgentă. Printre ei sunt Alexandru  Gurduza, , Vasile Ilaşcu, ş.a
 În prezent se lucrează la pregătirea şi elaborarea Ghidului Cetăţeanului oraşului Făleşti, editarea şi distribuirea lui orăşenilor.  Proiectul va finisa cu evaluarea rezultatelor în cadrul Conferinţei finale a proiectului, la care vor participa partenerii de proiect, reprezentanţii Consiliului local, primăriei, instituţiilor publice şi societăţii civile. Publicul a fost informat şi prin intermediul a 4 interviuri la Radioul Naţional, 4 articole în ziarul „Patria mea”, informaţii utile pe pagina web a Asociaţiei „CUTEZĂTORUL”.
 

Ghişeul Cetăţeanului din oraşul Făleşti a fost lansa

La 6 mai 2011 în sala de sedinţe a primăriei oraşului Făleşti a avut loc masa rotundă cu genericul  "Transparenţa activităţii Administraţiei Publice Locale şi căile de perfecţionare a ei”. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului “Transparenţa – oxigenul democraţiei”, finanţat de Ambasada SUA în Republica Moldova.
La ea au participat 20 de reprezentanţi ai APL locale şi instituţiilor publice din oraş. Moderatorul discuţiei Vitalie Cimpoieş a făcut o trecere în revistă a celor obţinute în cadrul proiectului, menţionînd că proiectul este binevenit pentru cetăţenii urbei, generînd rezultate utile pentru ei.
    Raportul „Cu privire la asigurarea condiţiilor pentru accesul la informatia de interes public reieşind din Legea cu privire la  transparenţa în procesul decizional” a fost prezentată de doamna Neli Savciuc - secretarul oraşului Făleşti, care a menţionat importanţa asugurării transparenţei activităţii primăriei, Consiliului local şi instituţiilor publice pentru implementarea reformelor mult asteptate de cetăţeni. 
Cu o deosebită atenţie a fost ascultat raportul „Tehnici şi şi practici de asigurare a transparenţei activităţii APL şi instituţiilor publice”, prezentat de expertul proiectului domnul Nicolae Moscalu, preşedintele AO “Moştenitorii” din municipiul Bălţi. Dumnealui a adus o serie de exemple concrete, cînd implicarea cetăţenilor influenţează procesul decizional, contribuie la soluţionarea problemelor cu care însăşi cetăţenii se confruntă.
Expertul a menţionat activitatea rodnică a AO „CUTEZĂTORUL” în domeniul respectiv care permanent implementează proiecte privind perfectionarea activităţii APL, asigurării transparenţei ei. Un merit al ei este şi lansarea în cadrul evenimentului de astăzi a Ghişeului Cetăţeanului în incinta primăriei oraşului şi dotarea lui cu echipamentul necesar pentru buna lui funcţionare.
    Cu spriginul financiar acordat de Ambasada SUA în Republica Moldova Ghişeul Cetăţeanului a fost dotat cu un compiuter performant, imprimantă scaner, fax. Primăria oraşului, la rîndul ei, a oferit ghişeului lansat specialistul în relaţiile cu publicul doamna Maria Şoldan care va pune la dispoziţia cetăţenilor orice informaţie de interes public.
    Pentru a stimula şi încuraja accesul locuitorilor la informaţia de interes public, în cadrul Ghişeului Cetăţeanului a fost lansată linia telefonică „fierbinte” la telefonul 22348, instalată o cutie pentru sugestiile şi propunerile cetăţenilor.
    În prezent grupul de implementare a proiectului lucrează la finisarea elaborării Ghidului cetăţeanului oraşului Făleşti, ce are menirea să promoveze informaţia de interes public pentru cetăţeni, să vină cu informaţii utile despre activitatea Consiliului, instituâiilor publice şi primăriei.

Implementarea proiectului decurge cu succes

Timp de 6 luni, incepînd cu luna iulie curent, Asociaţia Obstească  „CUTEZĂTORUL” organizează şi desfăşoară diferite acţiuni, orientate la ridicarea nivelului de transparenţă a administraţiei publice din oraşul Făleşti.
     Activităţile proiectului sunt organizate în parteneriat cu primăria oraşului şi Asociaţia Autorităţilor Publice Locale “Rural Nord”. Proiectul “Transparenta - oxigenul democratiei” este susţinut financiar de Ambasada SUA în Republica Moldova, prin intermediul Programului de Granturi Mici pentru Susţinerea Iniţiativelor Democratice.
     Obiectivele proiectului  sunt de a contribui la sporirea nivelului de transparentă a administraţiei publice locale si instituţiilor publice din oraşul Făleşti. În acest scop accentul s- a pus pe dezvoltarea capacităţilor organelor APL, instituţiilor publice, societăţii civile, mass- media si cetăţenilor în domeniul asigurării transparenţei activităţii APL, prin informarea şi instruirea consilierilor locali, funcţionarilor  primăriei, instituţiilor publice din oraş, ongeiştilor din raionul Făleşti. 
         Este îmbucurător faptul că interesul categoriilor susnumite faţă de activităţile proiectului a fost mare. Spre exemplu, la trainingul cu reprezentanţii ONG- urilor au participat- 23 persoane,  organelor APL- 21 persoane, la masa rotundă- 30 persoane, la adunările informative- 92. 
        Pentru participanţii la activităţile proiectului experţii au pregătit o serie de materiale promoţionale la temă. Tot pentru ei au fost editate şi distribuite 1000 exemplare de buletine informative „Comunitatea”, 900 pliante tematice.
        Au fost publicate 3 articole în ziarul raional „Patria mea”, 4 luări de cuvînt la Radioul Naţional, informaţii utile pe pagina web a Asociaţiei „CUTEZĂTORUL”.
În prezent a fost procurat echipamentul necesar pentru lansarea Ghişeului cetăţeanului, au fost amplasate panouri informative. În timpul apropiat va fi creat Ghişeul cetăţeanului, lansată linia telefonică „fierbinte”, instalată cutia poştală pentru sugestiile şi propunerile cetăţenilor.
În prezent se colectează şi se sistematizează informaţia pentru editarea Ghidului cetăţeanului din oraşul Făleşti, numărului 3 al buletinului informativ, pregătirile pentru desfăşurarea mesei rotunde cu reprezentanţii instituţiilor şi organelor administraţiei publice locale, societăţii civile, mass- media, cetăţenilor.


Activităţile de informare şi asigurare a transparenţei activităţii APL continuă


La finele lunii decembrie 2010 proiectul „Transparenţa- oxigenul democraţiei” a ajuns la mijlocul implementării lui. Printre activităţile cele mai relevante se numără organizarea campaniei informationale privind scopul, obiectivele şi acţiunile proiectului, promovarea legii Republicii Moldova privind transparenţa procesului decizional.
În scopul informării şi conştientizării cetăţenilor au fost editate şi distribuite beneficiarilor 3 pliante şi 2 numere ale buletinului informativ „Comunitatea”, publicate 6 articole în mass- media, Radioul Naţională, pagina web a Asociaţiei.
Pentru dezvoltarea capacităţilor şi abilităţilor de comunicare şi implicare în activităţi de informare a cetăţenilor şi asigurare a transparenţei  activităţii Consiliului orăşenesc şi primăriei au fost organizate 2 traininguri cu reprezentanţii societăţii civile, consilierilor, funcţionarilor primăriei şi instituţiilor publice.
Împreună cu primăria oraşului va fi creat şi lansat Ghişeul Cetăţeanului, ce va avea menirea de a asigura accesul cetăţenilor la informatia de interes public. În acest scop a fost procurat un compiuter performant, imprimantă, xerox si scaner.
 În anul curent activităţile proiectului au început cu organizarea şi desfăşurarea adunărilor informative cu locuitorii oraşului, pregătirea şi distribuirea unui şir de materiale promoţionale de specialitate.    
              Interesant, cu implicarea activă în discuţii a participanţilor s- au desfăşurat adunările cu cetăţenii din centrul oraşului, liceenii de la liceele teoretice Mihai Eminescu şi Ion Creangă, tineretul urbei.
Nu mai puţin interesant a fost desfăşurată adunarea informativă cu tineretul oraşului Făleşti care a avut loc în luna martie curent în incinta şcolii de arte. După prezentările în domeniu, tinerii s- au inclus activ în discuţii. Ei au menţionat accesul limitat la informatia de interes public în diferite instituţii publice ale oraşului. Acest adevăr a fost constatat şi în timpul implementării proiectului „Cetăţeni activi - comunitate puternică”, finanţat de către Fundaţia Soros – Moldova. Unii tineri au menţionat că calea spre informaţia privind bugetul oraşului, spre exemplu, este încă destul de lungă şi anevoiaosă. 
   
Raportul financiar al AO „CUTEZĂTORUL” pentru 2010 (lei)

Cheltuieli de salarizare: 69 225,43
Cheltuieli p-ru instruire şi consultanţă: 210151
Cheltuieli pentru activităţi: 88156,65
Cheltuieli comunicare (telefon, internet): 1215,68
Cheltuieli transport (combustibil, arenda): 24855,50
Cheltuieli întreţinerea oficiului (energie electrică, arenda): 18757
Cheltuieli pentru consumabile: 12348
Cheltuieli bancare: 1560


Servicii prestate de AO „CUTEZĂTORUL”

-    Elaborarea planurilor de afaceri şi asistenţă la creditarea lor;
-    Asistenţă fermierilor şi antreprenorilor agricoli  la elaborea aplicaţiilor pentru accesarea subvenţiilor în agricultură
-    Informarea populaţiei în domeniul economic, agriculturii ecologice, APL, protecţiei mediului, asigurării transparenţei activităţii APL, instituţiilor publice şi societăţii civile.
-    Elaborearea planurilor de dezvoltare socio- economică a comunităţilor rurale
-    Management de proiect
-    Metodologia elaborarii cererilor de finantare
-    Metode practice de implementare a proiectelor
-    Plasarea pe siteul AGRAVISTA a cererilor şi ofertelor comerciale ale fermierilor
-    Promovarea drepturilor omului, activismului civic şi comunitar în rîndurile tineretului, femeilor şi populaţiei rurale