Instruirea echipei transfrontaliere

 

             În perioada 3-4 octombrie 2012 managerul proiectului „Creşterea activităţii de siguranţă a populaţiei din valea rîului Prut” din partea asociaţiei Obşteşti „CUTEZĂTORUL” doamna Ludmila Cimpoieş a participat la trainingul de instruire a echipei transfrontaliere din satul Boiani, raionul Novoselitsea, regiunea Cernăuţi, Ucraina. La instruire au participat reprezentanţii partenerilor de proiect, ofiţeri monitorizare ai Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava.

            În prima zi a trainingului funcţionarii BRCT Suceava s-au oprit asupra componentelor contractului de grant şi anexelor la el, posibelelor modificări a lui, utilizarea eficientă a parteneriatului creat în cadrul proiectului, implementarea tehnică a proiectului şi evidenţa contabilă a proiectului.

        În ziua a doua s-au purtat discuţii asupra probelemlor orientate la utilizarea eficientă a resurselor umane, organizării procedurilor de achiziţie din cadrul proiectului, pregătirea şi prezentarea rapoartelor de progres şi financiare, riscurile, ce port aparea în timpul implementării proiectului, vizibilitatea şi promovarea proiectului.

             Pe parcursul instruirii, desfăşurate de Nina Barîşnicova, reprezentant al Biroului de Regional d eCooperare Transfrontaliră Iaşi, participanţii au avut posibilitatea să pună şi să primească răspunsuri la întrebările cu  privire la puneara în funcţiune a proiectului.

 

Graniţe comune. Soluţii comune.

Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 este finanţat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat şi este co-finanţat de ţările participante în cadrul programului.
 (www.ro-ua-md.net

04.10.12.png

În calitate de experti la training au fost ofiţerii
 monitorizare a BRCT Suceava

Participanţii la trainingul cu echipa
transfrontalieră a proiectului